In primele secole ale erei lui Christos in spatiul carpato-nistrean isi fac aparitia primii crestini. Printre ei se remarcau partasii episcopului Audias, care in sec.IV, fiind exilati de catre imparatul roman in Schitya Minor (Dobrogea actuala), au trecut la nord de Dunare, unde au intemeiat o multime de manastiri, in sanul carora, dupa spusele autorului Epifanios, "inflorea regula calugareasca". Dupa traditia crestina timpurie, aceste manastiri nu puteau fi altele decat cele rupestre. Or, in aceasta ordine de idei, regiunile pruto-nistrene ofereau posibilitati enorme, dat fiind faptul ca aici existau spatii intinse cu rupturi calcaroase de care aveau nevoie calugarii crestini.

Pentru comunitatile crestine timpurii se potriveau de minune si conditiile din cadrul microzonei Orheiul Vechi. Aceasta zona misterioasa, coborata parca din ceruri, cu un caracter rupestru pronuntat in stare sa favorizeze monahismul primar si sihastria, izolata intr-un fel de lumea mare, indepartata de centrele aglomerate ale Imperiului Roman, retrasa de la caile comerciale intensive, era benefica pentru statornicirea comunitatilor crestine timpurii, care in procesul de cautare a Mantuitorului nu puteau sa ocoleasca o regiune dumnezeiasca cum era cea din vagauna de langa actualele sate Butuceni si Trebujeni.

In malurile prapastioase ale Rautului la inceputul erei lui Christos trebuiau sa existe o multime de pesteri mai mici sau mai mari, sapate in stancile calcaroase de catre autohtonii acestor plaiuri: geto-daci, traci vechi sau alte triburi preistorice, care in cautarea mijloacelor mai eficiente de aparare in vremurile de grea napasta, si in procesul de edificare a unei spiritualitati cat mai desavarsite, patrundeau in interiorul stancilor, pentru a se face una cu piatra, pentru a se afla cat mai aproape de divinitate. Crestinii din jurul anilor 300-400 p.Chr. probabil au valorificat si pesterile existente la acea vreme in valea Rautului, la fel ca si pe acelea din alte regiuni similare a bazinului Nistrului Mijlociu (Saharna, Tipova, Japca, Socola etc.), lucrand cu osardie la saparea in piatra a unor locasuri noi de cult religios. Lumina crestina, odata aprinsa si statornicita pe aceste meleaguri, nu mai putea fi stinsa, determinand pentru multe secole inainte si calea oamenilor pamantului din preajma locului.

In epoca migratiilor popoarelor viata crestina din pesterile Orheiul Vechi devenea eterna si sacra, in urma statornicirii unei spiritualitati profunde, care a supravietuit timpul cu nenumaratele sale secole si istoria cu multiplele sale neamuri aflate in miscare, in trecere, inclusiv prin aceasta zona aleasa de Dumnezeu. In perioada medievala, complexele rupestre de la Orheiul Vechi au evoluat foarte mult. Intensificarea vietii monastice i-a determinat pe calugari sa adanceasca vechile pesteri, sa le reamenajeze in conformitate cu canoanele religiei crestine, sa construiasca in stanca alte pesteri noi, chilii pentru sihastrie, biserici subterane si galerii cu multiple incaperi monastice.

La etapa actuala unele complexe rupestre sunt pastrate relativ bine, altele insa au fost deteriorate intr-o masura mai mica sau mai mare de intemperiile istoriei sau de cataclismele naturale, in special, de cutremurile de pamant, atat de frecvente in aceasta zona. Analiza stancilor de la Orheiul Vechi arata ca pe parcursul secoleleor s-au prabusit in apele Rautului zeci de chilii monastice, de la care astazi pot fi urmarite doar unele segmente de la baza lor. Cu toate acestea, multe complexe rupestre au ajuns pana la noi in stare buna, reprezentand un adevarat sirag de margaritare in cadrul complexului muzeistic din valea Rautului.

In rezultatul evolutiei indelungate multi-seculare, locasurile rupestre de la Orheiul Vechi sunt definitivate in forma actuala prin sec. XV-XVII. Aceste complexe sunt dislocate in doua sectoare: in malul de nord al promontoriului Bntuceni, si in malul opus al raului (Ruptura Bacotei) la sud de promontoriul Butuceni. Din punct de vedere arheologic in zona se evidentiaza sase complexe rupestre care cuprind in total circa 100 de incaperi monastice crestine. Dintre acestea, doua complexe aflate in malul de nord al promontoriului Butuceni (Manastirea Pestere si Manastirea lui Bosie) reprezinta manastiri bine delimitate, cu biserici subterane si galerii cu chilii adiacente pentru calugari. Celelalte patru complexe rupestre (Pestere, Holm, Stanca Corbului si Chilior), mai modeste ca proportii, alcatuite din chilii, separate pentm sihastri sau galerii, etajate pentru comunitati monastice mai mari, impresioneaza nu mai putin decat primele doua.

Primul complex rupestru situat la extrema de nord al sirului de pesteri, la circa 500 metri spre est de la biserica Sfanta Maria, este Manastirea lui Bosie, aflata la o altitudine de 20-30 m mai sus de apa Rautului. Ea reprezinta un complex foarte arhaic, cu o arhitectura bine gandita, alcatuit din galerii amenajate in cateva randuri, cu o biserica rupestra, compartimentata cu altar si naos, chilii spatioase, inscriptii din sec.XVI-XVII, etc.

Pe unul din peretii din exteriorul bisericii este incizata o inscriptie scrisa in limba slavona, cu urmatorul continut: "Aceasta manastire a facut-o robul lui Dumnezeu Bosie, parcalabul de Orhei, impreuna cu sotia si copiii sai, spre cinstirea lui Dumnezeu, intru iertarea pacatelor sale. Selevestru, anul 7173 (1665)". In alt loc se gaseste o inscriptie scrisa in limba romana cu caractere chirilice: "Acestu zapis l-au facuta Vasile Adeescul si cu Razmerita Leca in zilele lui Costantin Voda candu au ernat Ucraina in Ivance si au fost Steta hatman la Ucraina si noi am ernatu atuncie aicie. Leato 7198 (1689), noiembrie 20".

Vom mentiona ca aceste inscriptii au fost facute deasupra altor scrieri mai vechi, probabil din sec.XV-XVI, care partial s-au pastrat pana in zilele noastre. La intrarea m biserica era montata o icoana, pe locul careia s-a pastrat data instalarii ei - 1772. In rand cu acestea, in diferite locuri, pe peretii din piatra, sunt atestate semne enigmatice, cruci arhaice si litere chirilice.

Al doilea complex rupestru, aflat la circa 30-60 de metri mai sus de nivelul apei Rautului, se gaseste la vest de Manastirea lui Bosie, sub talpa citadelei geto-dace, in regiunea bisericii Sfanta Maria si mai spre vest. Complexul cuprinde circa 30 de pesteri, unele inaccesibile in lipsa echipamentului special, amenajate in cateva randuri orizontale in stanca calcaroasa pe o portiune de circa 250 metri. In peretii de calcar ai chiliilor s-au pastrat diferite semne incizate, care in unele cazuri se aseamana foarte mult cu semne din perioada evului mediu timpuriu, observate in complexe similare din diferite regiuni pe ceramica, caramizi sau pe pietre.

Al treilea complex rupestru este Manastirea Pestere, aflata la inaltimea de aproximativ 60 metri deasupra apei raului, in continuarea chiliilor precedente, cu circa 50 m mai spre vest. Manastirea este alcatuita dintr-o splendida biserica rupestra cu altar, naos, pronaos si pridvor, cu un grup impresionant de chilii monahale, un coridor cu scari de acces spre Raut, in parte prabusite, si un tunel superb, mai nou, de la 1820, care strabate stanca dinspre satul Butuceni, fiind incununat deasupra intrarii cu o clopotnita, amplasata la suprafata stancii mai tarziu, in 1890, si care reprezinta un simbol inalienabil al locasului sfant subteran. Langa clopotnita, deasupra bisericii rupestre, exact la marginea prapastioasa a promontoriului, este instalata o cruce masiva din piatra, datata cu sec.XVIII, care se imbina organic in peisajul sacru al acestei manastiri rupestre.

Al patrulea complex rupestru, cel din Stanca Alpinistilor sau Holm, se afla la distanta de circa 300 metri mai jos de podul de la Butuceni, vizavi de capatul de vest al promontoriului Butuceni, in malul opus al Rautului. Este alcatuit din chilii isihastre practic inaccesibile, in mare parte distruse de cutremurile de pamant, amenajate la o inaltime de circa 80-100 metri mai sus de nivelul apei raului.

Al cincilea complex rupestru se afla "sub padurea Bacota" sau in Stanca Corbului, mai accesibil decat cel precedent. Se gaseste in acelasi mal prapastios din dreapta Rautului, la circa 100 m spre sud de la complexul precedent, la inaltimea de circa 80-90 metri mai sus de nivelul apei raului. Este alcatuit din circa 20 de pesteri monahale, amplasate in 4 niveluri, etajate unul deasupra altuia. In interiorul pesterilor, pe pereti sunt prezente semne sacrale si alte inscriptii cu un caracter foarte arhaic, unele dintre ele avand analogii printre vestigiile medievale timpurii.

Al saselea complex rupestru, din stanca Chilior, se afla la 400 metri spre sud-est de la complexul precedent, pe aceeasi treapta a malului priporos din dreapta Rautului, exact in fata cetatuiei geto-dace si a bisericii Sfanta Maria, dinspre sud. Complexul dat este cunoscut si sub denumirea Schitul lui Rafail. Este alcatuit din mai multe pesteri etajate in cateva niveluri, adaptate pentru o viata isihastra.

Viata monahala la Orheiul Vechi a continuat pana in anul 1816, cand in urma unui conflict cu stapanul latifundiilor din preajma locului, calugarii au fost nevoiti sa abandoneze pesterile de la Orheiul Vechi, plecand la alte manastiri din Basarabia. in 1820-1821 locuitorii satului Butuceni, care nu aveau o biserica proprie, au hotarat sa utilizeze pentru rugaciuni biserica din stanca. Tot atunci a fost construit tunelul care uneste biserica din stanca cu satul Butuceni. Biserica rupestra a functionat pana la inceputul sec. XX, cand slujba religioasa este oficiata in biserica Sfanta Maria, edificata in anul 1904 pe varful promontoriului Butuceni. In anii care au urmat, biserica din stanca era folosita periodic pentru efectuarea unor ceremonii religioase, lucru care a durat pana in anul 1946 cand vesmintele bisericii si catapeteasma au fost aruncate in apa Rautului din ordinul regimului comunist, dupa ce s-a declansat procesul de degradare treptata a complexelor rupestre de la Orheiul Vechi. Din 1997 viata monahala la Butuceni este reluata.

Gh.Postica

• Prefata
• Complexul arheologic Orheiul Vechi
• Constructiile monumentale
• Cercetarile arheologice in anii 1996-1998
• Codrii Orheiului
• Cronologia cetatii medievale de piatra
• Manastirile rupestre
• Repertoriul monumentelor arheologice medievale timpurii