In cadrul complexului arheologic Orheiul Vechi se delimiteaza cateva constructii monumentale din piatra, care prezinta un interes deosebit, atat din punct de vedre stiintific, cat si din punct de vedere muzeografic. Printre acestea se remarca cinci obiective: cetatea getica, cetatea medievala, feredeul, hanul si biserica.

Cetatea getica

Cea mai veche constructie fortificata de la Orheiul Vechi este cetatuia getica de pe promontoriul Butuceni. Teritoriul pe care se afla urmele fostei fortificatii are o forma ovala alungita orientata pe directia rasarit-asfintit. Partea de nord a teritoriului, mai inalta, este stancoasa si se inalta deasupra oglinzii apei raului Raut la 60 m. Partile de asfintit si sud ale suprafetei inconjurate de albia raului se micsoreaza in inaltime, ajungand la 2-3 m mai sus de nivelul apei raului. Suprafata ocupata de cetate se uneste cu teritoriul din jur, care este mult mai inalt, printr-o trecatoare ingusta ce poate fi usor inchisa, barata. Locul era favorabil pentru a face o cetate.

Cercetarile arheologice au aratat ca pe varful dealului Butuceni au locuit oameni incepand cu secolele VIII-VII a.Chr. in sec.V a.Chr. locuitorii au fortificat asezarea, apoi de mai multe ori au modificat-o refacand sistemul defensiv. Urmele de intarituri descoperite prin cercetari arheologice ne arata ca la inceput a fost fortificat tot terenul din curbura Rautului. in locul cel mai ingust al curburii raului locuitorii au facut mai multe santuri cu valuri de pamant langa ele, care incepeau la marginea stancii din partea de nord a spatiului si se terminau la malul Rautului pe matca. Santurile de aparare aveau in adancime circa 3,5 m si latimea era de circa 4,5 m pana la 7 m. Locuitori cetatii au prefacut partea cea mai inalta a dealului in citadela aparata din partea de nord de stanca Rautului, iar din celelalte parti fiind inconjurata de o palisada facuta din barne, piatra si pamant. in partea exterioara a palisadei era sapat un sant de aparare. in interiorul citadelei se intra printr-o poarta speciala facuta in capatul de rasarit al citadelei. Nu departe de poarta citadelei in exterior, specialistii au dezvelit resturile unui zid facut din blocuri mari de calcar local. Acest zid provine de la o poarta masiva ridicata sub influenta cetatilor grecesti de la Marea Neagra. Un interes deosebit prezinta descoperirea urmelor unei constructii de cult situate pe locul cel mai inalt al citadelei, in centrul acesteia, langa malul stancos al Raututlui.

Lacasul de cult de la Butuceni era de forma rotunda si consta dintr-o vatra de piatra, inconjurata de 3 randuri de stalpi. In primul cerc sunt trei gropi de stalpi, in al doilea - sase, iar in al treilea- 12. Materialele arheologice gasite pe locul sanctuar sunt din sec.IV-III a.Chr. Se presupune ca aceasta constructie avea semnificatie calendaristica.

Cetatea de la Butuceni a fost parasita pe la sfarsitul sec.III-inceputul sec.II a.Chr. in rezultatul navalirii triburilor germanice ale bastarnilor. Activitatea locuitorilor s-a prelungit in cadrul unei asezari nefortificate situata pe malul raului.

Cetatea medievala

Dupa ocuparea de catre tataro-mongoli a spatiului carpato-nistrean la inceputul secolului al XIV-lea, pe suprafata promontoriului dintre actualele sate Trebujeni si Butuceni din valea Rautului, unde se gasea o asezare autohtona mai veche denumita Orhei, ce insemna intaritura, a fost edificat un oras care a fost denumit Sehr-al-Djedid, adica Orasul Nou. In noua localitate au fost adusi din Asia Mica, Crimeea si din alte centre cucerite de catre tataro-mongoli specialisti in toate domeniile gospodariei orasenesti, punandu-i sa refaca "orasul" cucerit intr-un centru cu aspect oriental. Aici a inceput o constructie grandioasa. Cetatuia mai veche din pamant si lemn din perioada anterioara a fost nivelata, iar pe ruinele ei s-a construit o cetatuie noua, din piatra.

Inginerii si arhitectii, care se ocupau de constructia citadelei, trebuiau s-o plaseze in spatiul dintre stanca si drumul central de intrare in localitate. Ea trebuia sa fie patrata, cu intrarea spre miaza-zi. Dar din cauza stancii, marginea careia este orientata de la nord-vest spre sud-est, constructorii au fost nevoiti sa faca zidul de nord al cetatii pe marginea prapastiei, asa cum era ea orientata si sa scurteze latura de rasarit pentru a pastra directia nord-sud a constructiei. in rezultat cetatea a capatat o forma trapezoidala cu laturile de 127 m, 121,90 m, 107 m si 92,50 m. Grosimea zidului era de 1,90 m. Citadela era dotata cu cate un bastion decorativ la fiecare colt si cu doua semicoloane facute pe partea exterioara a peretilor, care alcatuiesc coltul de miaza-zi-asfintit al constructiei. Intrarea in citadela era prevazuta pe latura de sud a constructiei, mai aproape de coltul de sud-est, cu portalul facut din blocuri mari de piatra legate intre ele cu scoabe de fier.

In interiorul citadelei se afla o cladire mare alipita zidului de nord al constructiei. Fiind orientata cu intrarea spre sud, cladirea ca si cetatuia avea o forma neregulata si un plan intortocheat. Peretele de rasarit al cladirii era mai scurt decat cel de asfintit. Peretii cladirii erau facuti din caramida patrata cu dimensiunile 25x25x5 cm. Se intrebuinta caramida arsa la rosu si cea numai uscata la soare. Era folosit mortar din var si caramida pisata sau lut obisnuit.

Cladirea avea 26 incaperi de diferite marimi. in centru se afla o incapere mare cu un cavou subteran. Unele materiale ne indica ca incaperea centrala a cladirii era o moschee, cu subsol si patru compartimente laterale situate conform punctelor cardinale. Celelalte incaperi erau grupate in jurul moscheii. Subsolul moscheii afost amenajat ca cripta, in care era inmormantata o persoana de vaza. Cripta era captusita cu blocuri mari de piatra luate din zidul altei cladiri. Unele blocuri aveau laturi fasonate si infrumusetate. 0 lespede continea o inscriptie cu ornament arabesc. Majoritatea blocurilor de piatra, probabil provenea de la o moschee oraseneasca si de la portile ograzilor hanului din localitate. Cripta avea acoperemant arcat facut tot din blocuri de piatra. In interiorul criptei se putea patrunde printr-o deschizatura speciala in acoperamant, care se inchidea cu o lespede speciala, prevazuta cu o scobitura adanca intr-o parte.

Dupa ce orasul a fost eliberat de sub ocupatia Hoardei de Aur, cladirea din citadela, a devenit resedinta parcalabului de Orhei. Intrarea in cladire fiind dotata cu un cerdac, a capatat aspectul caselor bastinasilor din Moldova. Cripta a fost transformata in beci, unde se pastrau rezervele de producte alimentare. Nu este exclus, ca subsolul din palatul parcalabului sa fi fost folosit si ca temnita. Dupa refacere, in subsol se intra printr-o deschizatura facuta special in coltul de nord-est al criptei.

Palatul parcalabului a ars, probabil, in anul 1510, cand a fost incendiat orasul de catre tatari. in cladire urmele incendiului se observa peste tot. Cercetarile arheologice permit sa constatam ca pereti cladirii sunt in stare grava. Caramida arsa se farama, iar cea nearsa se descompunea sub influenta umezelii. Peretii palatului pot fi dezveliti si conservati numai sub acoperisul unui pavilion.

Feredeu

Stramosii romanilor desemnau prin termenul feredeu localul public pentru scaldat - baia. intr-un document privind Orhehil Vechi este mentionat locul unde era feredeul. Cand arheologii au intrebat de localnici unde-i locul numit Feredeu, ei au aratat la terenul de pe malul Rautului, langa valul de peste rau, mai la deal de podul actual. in locul indicat arheologii au descoperit zidurile fundatiilor unei cladiri fundamentale de piatra.

Arheologul Gheorghe Smirnov, care era seful santierului, si colegii lui, in rezultatul cercetarilor au ajuns ia concluzia ca fundatiile descoperite pe malul Rautului, langa vad, apartin unei bai publice de tip oriental.

Cladirea avea in plan forma unui patrulater cu lungimea de 40 m si latimea de 23 m. Peretii erau facuti din piatra colturoasa putin prelucrata. Mai bine sunt prelucrate blocurile de la usi. Baia avea doua sectii, probabil, una pentru femei si alta pentru barbati. Camerele de scaldat erau de diferite marimi. Toate incaperile erau dotate cu apeducte din tevi de lut, care treceau prin perete. Cladirea, in intregime, avea incalzire centrala, de tipul termelor antice. Aerul cald circula in spatiul gol de sub podeaua de piatra incalzind-o.

Unele incaperi ale baii erau captusite cu lespezi de marmura. in cladire era prevazuta o sala pentru odihna dupa baie. Aici erau scaune si o masa de piatra. Baia, fundatiile careia s-au pastrat pana in prezent, este una din cele trei feredeie facute in prima jumatate a sec.XIV in diferite colturi ale orasului. Faptul ca bastinasii n-au uitat unde au fost feredeiele, sugereaza presupunerea ca ele au functionat si dupa izgonirea ocupantilor si eliberarea orasului.

Hanul

Hanul prezinta prin sine o bucata de teren de forma dreptunghiulara cu dimensiunile 57,7x51,5 m, suprafata 1.861.55 metri patrati, inconjurata cu zid de piatra, grosimea caruia era de 1,3 m. Ograda hanului era orientata in lungime de la nord la sud. Intrarea in ograda se afla pe latura de nord, fiind prevazuta cu doua piloane cladite din blocuri de piatra bine prelucrate, legate cu scoabe de fier. Fatada exterioara a intrarii era captusita cu piatra fasonata si omamentata. In coltul de nord-est al cladirii arhitectul a prevazut un bastion cu sase laturi.

Alaturi de ograda se afla alta mai mica, dar fara bastion si cu doua porti: una spre nord, alta spre sud. Printr-o poarta se intra cu trasura in ograda hanului, iar prin alta se iesea. Presupunem ca pilonii acestei cladiri erau infrumusetati cu pietre cioplite si fasonate.

Poarta de sud a ograzii mai mici a fost astupata cu pietre. Se prea poate ca de la acest portal s-au luat blocurile fasonate de piatra intrebuintate la constructia criptei funerare din palatul citadelei. Probabil tocmai in legatura cu aceasta ocazie poarta a si fost inchisa definitiv.

Interiorul ograzilor hanului era amenajat pe tot perimetrul peretilor cu galerii si incaperi pentru clienti, trasurele si caii acestora. Hanuri de acest tip sunt cunoscute atat din surse arheologice, cat si din cele etnografice. in orasul Bucuresti s-a pastrat pana in zilele noastre un han de acest tip cunoscut sub denumirea Hanul Manuc, pentru ca a fost facut de refugiatul turc de provenienta armeana Manuc Bei, care a avut un castel si in oraselul Hancesti din Moldova.

Dupa eliberarea orasului de sub ocupatia Hoardei de Aur, injurul cladirilor hanului au fost facute locuinte si alte constructii. Unele din ele erau aproape sau chiar alipite de peretii cladirilor de piatra. Faptul ca in interiorul constructiilor de piatra n-au fost facute locuinte si alte incaperi face sa presupunem ca hanurile au functionat si dupa eliberarea orasului. Cercetarile viitoare vor permite sa precizam aceasta idee.

Biserica

Mai la sud-est de han au fost descoperite fundatiile unei biserici si urmele cimitirului de rit funerar crestin ortodox. Cladirea, impreuna cu toate compartimentele: altar, naos, pronaos, are in lungime 18 m. Grosimea peretilor este de 1,6 m. in partea de rasarit a aspidei altarului si in partea de apus a pronaosului zidul fundatiei era largit cu 0,8 m. Biserica are o particularitate: pronaosul ei este largit, iar peretele de asfintit are patru muchii. intre naos si pronaos era un perete de piatra. Intrarea in lacas se afla in peretele de sud al pronaosului.

Cercetarile fundatiilor bisericii le-a inceput arheologul Gheorghe Smirnov prin anii. 50 ai secolului XX, insa rapoartele sapaturilor nu s-au pastrat. Cand s-a format muzeul si au inceput lucrarile de conservare si restaurare partiala a fundatiilor bisericii, resturile cladirii au avut de suferit. Din interiorul bisericii s-a scos un strat de pamant cu grosimea de 0,6 m, socotind de la nivelul de calcare. Acest lucru s-a efectuat pentru a permite vizitatorilor sa vada partea de jos a peretelui fundatiilor. insa aceasta masura a dus la surparea zidului. Tot restauratorii au scos peretele, care despartea spatiul pronaosului de cel al naosului, iar deschizatura intrarii au plasat-o in peretele de sud al naosului bisericii. Pentru a restabili realitatea stiintifica, s-au efectuat cercetari de precizare in a.a. 1994-1995. Cu ocazia cercetarilor de precizare s-a evidentiat in spatiul de sud-est a pronaosului groapa unui mormant mai vechi decat cladirea bisericii de piatra. in groapa nu s-a gasit nici urma de mormant. Probabil, inmormantarea a fost cercetata de arheologul Gh. Smirnov. El mentioneaza ca in biserica a fost gasita o inmormantare, in care erau urme de straie bogate, poate preotesti. Groapa inmormantarii era orientata de la nord-vest spre sud-est, aproape de-a curmezisul bisericii. Vom sublinia ca la nivelul de jos al fundatiilor bisericii, langa peretele dintre pronaos si naos, a fost descoperita o groapa cu scheletul unui caine sau al unui miel si o groapa de stalp gros. Groapa inmormantarii, orientata altfel decat biserica, face sa credem ca anterior pe acest loc a fost o constructie, poate o biserica mai veche.

Cu ocazia cercetarilor de precizare s-a stabilit documentar ca fundatiile bisericii de piatra au trecut peste o groapa din sec.XIV. Dupa ce cladirea a fost terminata, primul rand de pietre ale zidului, plasate deasupra gropii, s-au lasat in jos odata cu pamantul din groapa, care la inceput era mai moale decat cel din jur. Acest fapt permite sa presupunem ca biserica de piatra a fost zidita nu mult dupa ce groapa din sec.XIV, fiind parasita, s-a umplut cu pamant amestecat, imbibat cu gunoi si daramaturi de constructii arse. Probabil pamantul din groapa s-a batatorit timp de 30-50 de ani. Daca presupunerea este corecta, biserica respectiva putea fi inaltata pe la mijlocul sau jumatatea secunda a secolului XV. Prezinta interes faptul ca tocmai in aceasta perioada apar biserici cu pronaosurile largite, ca si in cazul locasului sfant din Orheiul Vechi.

Arheologii au mai evidentiat resturile unei biserici situate langa citadela de piatra. Biserica era de lemn si a ars. Prezinta interes deosebit faptul ca in acest lacas sfint intre anii 1480-1484 a fost inmormantat pan Vlaicu Gales, verisor al marelui domnitor al Moldovei Stefan cel Mare si frate al parcalabului de Orhei. Gratie faptului ca piatra de pe mormantul raposatului Vlaicu s-a pastrat, iar inscriptia de pe ea a fost descifrata de catre specialisti, s-a aflat cand a fost infiintata biserica si cine a fost ctitorul ei.

Ion Hancu

• Prefata
• Complexul arheologic Orheiul Vechi
• Constructiile monumentale
• Cercetarile arheologice in anii 1996-1998
• Codrii Orheiului
• Cronologia cetatii medievale de piatra
• Manastirile rupestre
• Repertoriul monumentelor arheologice medievale timpurii